Cireș Van (Rădăcină liberă)

Cireș Van
Înălțime la livrare: 100 – 120 cm
Mod de ambalare: Rădăcină liberă
Perioada de plantare: primăvara, toamna
Toleranță la frig: până la –25°C
Recoltare: iunie
Cireșul Van este un soi precoce, recunoscut pentru rodirea abundentă și productivitatea foarte ridicată, fiind considerat unul dintre cele mai productive soiuri de cireș din cultură. Este potrivit atât pentru grădini familiale, cât și pentru livezi.
Pomul are vigoare medie spre mare, cu creșteri moderate și formează o coroană larg piramidală, bine aerisită, care permite pătrunderea luminii în interior. Fructele au pulpa pietroasă, fermă, care nu se înmoaie nici la maturitate completă, de culoare roz-roșiatică, cu suc slab colorat și gust dulce-acidulat plăcut.
Pedunculul este foarte scurt, iar sâmburele este mic, neaderent, reprezentând aproximativ 3% din greutatea fructului. Soiul este sensibil la fenomenul de crăpare a fructelor, aspect important de avut în vedere în zonele cu precipitații abundente în perioada de coacere.
Imaginile produselor au scop de prezentare. Dimensiunea, forma și culoarea produsului pot varia.










